Istoria Rotary Club Brașov

Clubul Rotary Braşov este unul dintre Cluburile Rotary rețelei internaționale, care se reunesc în districte. Clubul nostru face parte din marea familie Rotary din România și Republica Moldova, care formează Districtul 2241- Rotary Romania & Republic of Moldova cu peste 130 de Cluburi Rotary active.

Clubul Rotary Brașov este unul dintre cele mai vechi cluburi Rotary din România, acesta implicându-se activ în viaţa comunităţii locale încă din anul 1930. Parcursul istoric al Clubului nostru este următorul:

  • 1930:  Fondarea clubului Rotary Brașov;
  • 1947:  Desființarea clubului Rotary Brașov din cauza regimului instalat;
  • 1995: Reînființarea clubului Rotary Brașov. Acordarea Cartei de către Patrice Waller, Guvernatorul Districtului 1660 Franța (1995/1996)
  • 1996: derularea unui Matching Grant cu Rotary Club Haarenkapsel, Olanda, în valoare de 10.000 USD reprezentând ajutoare materiale pentru Spitalul Județean Brașov
  • 1997: Activitățile Clubului și Matching Grant-urile s-au dezvoltat semnificativ
  • 2000 – prezent: organizarea constantă și continuă de proiecte care să răspundă în mod direct nevoilor identificate în comunitatea noastră locală: nevoi sociale, nevoi educaționale, nevoi care țin de sănătate și mediu.

În prezent, Clubul Rotary Brașov are un număr de 29 de membri activi, reprezentanți de seamă ai comunității noastre. Prin implicarea lor împreună cu multiple organizații naționale și internaționale și alături de autoritățile publice, Clubul nostru reușește să adauge, an de an, o cărămidă în plus la dezvoltarea sustenabilă a comunității noastre, prin rezolvarea de nevoi stringente.

Descoperă proiectele pe care le-am realizat până în prezent aici sau află mai multe despre echipa noastră aici.