Brașovul Dezbate!

Credem în puterea tinerilor de a modela viitorul și în capacitatea lor de a face o diferență reală în comunitățile din care fac parte. De aceea, Clubul Rotary Brașov a dezvoltat alături de Rotaract Kronstadt ‘’Brașovul Dezbate’’, un spațiu de creștere, învățare și transformare personală pentru tinerii de liceu.

Din 2012, când a avut loc prima ediție organizată în parteneriat cu ARDOR, am pus bazele unei comunități vibrante de dezbateri academice în Brașov. Această inițiativă a crescut organic, implicând zeci de licee, profesori dedicați și peste 1.500 de tineri care și-au dezvoltat abilitățile de comunicare, gândire critică, lucru în echipă și încredere în sine. Impactul său a fost atât de puternic, încât a inspirat nașterea programului național „Dezbatem România”, o competiție de tradiție, dar și replicarea formatului la nivel districtual în alte orașe din țară.